sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Avați ... singulari

Această postare este urmarea unei "nebunii" începută fix acum o săptămână când am plecat împreună cu prietenul Alin la o partidă de pescuit de știucă pe un braț al Dunării.
Din păcate, în cazul respectivei locații, lipsa de apetit a știucilor și aglomerarea au făcut ca singurele "capturi" să fie cadrele din natură, fapt ce ne-a determinat ca la ora prânzului să renunțăm și să trecem să pescuim pe Dunăre.
Dacă la început doar vapoarele și-au făcut simțită prezența, ușor-ușor au început să apără bancurile de obleți în mal și odată cu ele avații.
După o urmărire a streamer-ului neconcretizată, la ceva timp, după o lansare și o recuperare scurtă, o "explozie" la suprafață urmată de drill și în fața aparatului foto poposește un avat de cca. 35 cm.
Performer un streamer Circular asp!
Alte lansări, câteva urmăriri ale streamer-ului dar fără rezultat...


O familie de lebede ne-a ținut companie


La mijlocul săptămânii, împreună cu prietenul Fane, am ieșit la o partidă de pescuit pe Bega, în amonte de oraș.
Pe respectiva porțiune avații și-au făcut simțită prezența de cum am ajuns, lucru care mi-a dat multă încredere.
După numai câteva lansări, "explozia", un drill spectaculos și-n fața aparatului foto un avat de cca. 50 cm!
Performer același Baby-fish de care am pomenit în postări anterioare!
Încet dar sigur malurile s-au "populat" cu alți pescari făcând imposibilă partida noastră de pescuit fără altercații, chiar dacă pe mai departe avații se arătau a fi în zonă.



Luat de val dau curs invitației și premoniției prietenului Fane de a merge a doua zi la Dunăre.
Zis și făcut!
A doua zi dis-de-dimineață, iată-ne pe malurile Dunării cu moralul la maximum!
În ceea ce mă privește, la final de zi, moralul și imaginea mea au avut de suferit deoarece nu am avut nici măcar un atac, fie că am lansat după avat (absent total!), fie că am lansat după știucă, în timp ce premoniția prietenului Fane s-a adeverit: trei știucane sărite bine de +50 cm!!! 
No comment!😐
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!




joi, 1 noiembrie 2018

Recomandări*

Mulțumesc tuturor acelora care au vizitat acest blog! 

*Vă rog să lăsați comentariile d-voastră la postarea ce are legătură cu subiectul. Pentru detalii suplimentare pe diverse teme vă rog apelați la adresa de mail din rubrica Contact (click).
Vă mulțumesc! 

*Acei dintre dumneavoastră ce sunt interesați să interacționeze pe teme de fly fishing și fly tying sunt așteptați să se înscrie în comunitatea virtuală Fly Angler Romania (click), comunitate destinată exclusiv pescarilor români de oriunde s-ar afla. Pentru înscriere este necesar cont Google.

*Fiind sezonul adecvat, pentru cei aflați la început de drum și nu numai, un filmuleț de prezentare al pescuitului știucii în stilul fly, pus la dispoziție de ORVIS: https://www.youtube.com/watch?v=IR4Q2Elyjuo
La care se adaugă și acest articol: Casting pike streamers (click) 

*Vizitați pagina Galerie muște artificiale (click) !

*Pentru începători și nu numai, Kitul începătorului (click)

*Mai multe detalii privind cele două tipuri de permise (alb și albastru) găsiți aici Ordinul nr. 60/2017 al M.A.D.R. privind accesul la resursele acvatice (click)
Foarte important!!! Se sistează eliberarea permiselor albastre începând cu data de 15.06.2018!!! (click)

*Promoțiile lunii noiembrie: Taimen (click)
                                             Bogdan Gawlik (click)
                                             Troutline (click)                                     

*Cei interesați să afle noii administratori ai apelor gestionate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură pot accesa următoarele linkuri:
- Rezultatele comisiilor de evaluare a documentațiilor pentru atribuirea contractelor de utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ, Secțiunea I perioada 11-24.07.2017 (click)
- Rezultatele evaluării documentațiilor depuse în vederea încheierii contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ sesiunea a-II-a (click)

*Pentru acei dintre dumneavoastră ce cochetați cu pescuitul la muscă în stilul tenkara iată aici un link ce vă poate fi de mare folos, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere al achiziției:
http://www.allfishingbuy.com/Fishing-Pole.htm

*Unul dintre cititorii blogului mi-a atras atenția asupra variantei digitizate a revistei "Carpații" de unde vă recomand cu căldură să lecturați nr. 1, anul 1933, ianuarie, articolul Cu undița de Ioan Al. Brătescu - Voinești (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/carpatii/1933/BCUCLUJ_FP_279437_1933_001_001.pdf) (click)
Din păcate după lecturarea articolului cu pricina o să vedeți că deși au trecut aproape 100 de ani de la cele scrise, în țara noastră, nu s-a schimbat nimic legat de atitudine!

*Pentru achiziționarea de produse destinate muscăritului (fly fishing) și confecționării de muște artificiale (fly tying) puteți apela la următoarele site-uri:
- din România: www.flyfishingoutlet.ro/
                       www.troutline.ro
                       lauris.ro
                       www.fishmag.ro
                       www.fisela.ro
                       www.totalfishing.ro
                       www.energofish.ro
                       www.sipcarp.ro/ 

- din străinătate: www.taimen.com
                         bogdangawlik.pl
                         www.hartleyfly.com
                         www.aos.cc
                         www.flyfishingeurope-shop.de/
                         www.adh-fishing.com

*Deoarece am observat, pe baza formulelor de căutare ce v-au direcționat către acest blog că, sunteți interesați fie de achiziționarea de lansete de muscărit, fie de fire de muscărit și chiar de materiale pentru confecționarea muștelor artificiale, vă rog să adăugați la comentarii eventualele întrebări sau nedumeriri pentru a vă putea ajuta dacă este posibil.

*La alegerea penelor pentru muște uscate de tip saddle aveți în vedere pe lângă firma producătoare și următoarele notificări ce indică numărul de muște ce pot fi confecționate:
- Pro Grade = minimum 300 de muște, cu pene predominant pentru mărimea #16;
- Bronze = minimum 500 de muște;
- Silver = minimum 800 de muște;
- Gold = minimum 1100 de muște;
- Platinum = minimum 1500 de muște.
Saddle se vând fie întregi, fie jumătate 1/2 (half), fie sferturi 1/4 (quarter)!





*Această postare are un caracter permanent!

miercuri, 31 octombrie 2018

Hai-hui prin pusta bănățeană (IX) - "Baby-fish" și mârlițe (II)

Nu este o lipsă de inspirație în alegerea titlului! De ce?
Deoarece în această ultimă zi a lunii octombrie 2018, o zi deosebit de frumoasă și de călduroasă, am ales să pescuiesc în aceeași locație și cu aceleași streamere "baby-fish" prezentate într-o postare anterioară. (click)
N-am zăbovit prea mult. O fotografie de ansamblu ș-am trecut la treabă!
După câteva lansări și o discuție cu un localnic hâtru trecut bine de prima tinerețe m-am hotărât să trec pe malul opus.
S-a dovedit a fi o decizie bună deoarece după câteva lansări o mârliță (știuculiță) a poposit în fața camerei foto!😀
Deoarece am pescuit fără liță (strună, etc.), am schimbat leaderul inițial și mi-am reluat lansările.
După câțiva metri și alte câteva lansări o a doua mârliță! Foto!😀
Înlocuit porțiunea de leader afectată.
Nu după mult timp a treia mârliță! Mi-am depășit recordul anterior! Foto!😀
Înlocuit întregul leader și-napoi la treabă.
Cu toate eforturile depuse, a fost ultima captură de pe malul stâng.
După o scurtă incursiune, fără rezultat, în amonte, m-am întors pe malul drept.
Câteva lansări, o ratare, o altă lansare spre locul cu pricina și ... a patra mârliță! Foto!😀
Înlocuit porțiunea de leader afectată.
După ceva timp și câțiva metri în aval, o lansare lungă, recuperare scurtă, streamerul este urmărit și atacat de a cincea mârliță! După un frumos drill, ședința foto!😀
A fost ultima captură a zilei.












Mai are rost să spun că toate capturile au fost eliberate imediat după ședința foto?! Lucru pe care ar fi bine să-l faceți și d-voastră, dragi cititori!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!


marți, 23 octombrie 2018

Hai-hui prin pusta bănățeană (VIII) - "Baby-fish" și mârlițe (I)

În prealabil mi-am legat câteva streamere "baby-fish" și fără a ține cont de răcirea vremii și de cerul acoperit, dar bazându-ne pe prognoza meteo ce indica o ameliorare spre prânz, am plecat împreună cu prietenul Fane, cu gândul să "pedepsim" avații, în cazul meu și știucile, în cazul lui.

Baby-fish: #8, 4-5 cm
Ajunși la fața locului n-am stat pe gânduri și ne-am pus pe treabă.  
Am început să lansez pe acolo pe unde știam că se aciuează avații.
Spre bucuria mea am avut parte de niște urmăriri ale streamerului ca-n final să mă pomenesc în cârlig cu ... o mârliță (știuculiță)!😀



Parcă o dată cu scurgerea timpului lucrurile au devenit mai animate pe luciul apei, peștii făcându-și simțită prezența.
Am continuat să explorez porțiuni ale râului având parte de urmăriri și de ratări până în momentul în care o altă mârliță mi-a atacat decisiv streamerul.😀


Mi-am dat seama repede că nu voi avea parte de avați ci mai degrabă de aceste mârlițe.
Dar chiar atunci când, plin de entuziasm, mă pregăteam să prospectez celălalt mal, a început ploaia!
Și nu una obișnuită, mocănească, ci o aversă de durată!
Halal prognoză!😠
Uzi și înfrigurați, nu ne-a mai rămas decât să ne strângem echipamentul și să plecăm acasă... 
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!




vineri, 19 octombrie 2018

Hai-hui prin pusta bănățeană (VII) - Cleni de Bârzava

Nu am rezistat tentației și am dat curs invitației bunului meu prieten Fane de a merge la pescuit, cu toate că se anunțau schimbări meteo majore.
Am plecat la drum sub amenințarea ploii dar cu mult soare în suflet.
Ajunși la locația aleasă pentru partida de pescuit, ne-au întâmpinat culorile pastelate ale toamnei dar și multe "semne" ale nesimțirii așa-zișilor iubitori de natură și pescuit. Tipic!😠
Ușor, ușor, vremea s-a ameliorat, locul norilor plumburii a fost luat de un soare prietenos, făcând ca pești să iasă din apatie și să devină mai cooperanți.
Din nou a fost nevoie de lansări la distanță pentru a avea garanția unui atac, ceea ce a dus în cazul capturilor la drill-uri spectaculoase dar și la pierderea câtorva muște în vegetația bogată de pe malul opus.😉
Nu a fost o partidă care să fi excelat prin numărul de pești capturați ci mai degrabă prin mărimea lor. Lucru care, sincer vorbind, m-a surprins în mod pozitiv, făcându-mă să mă gândesc la viitoare partide în vara anului următor.
Implacabil, timpul s-a scurs. 
Sub un soare cald ne-am luat rămas bun de la râu și am luat drumul orașului.












Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!



joi, 18 octombrie 2018

Hai-hui prin pusta bănățeană (VI) - Roșioare de Bega Veche

După ce mi-am pierdut o zi, fără folos, vânturând apa cu streamere în căutarea știucilor, am revenit pe această apă cu dorința de a mă distra în compania roșioarelor vizualizate în vizita anterioară.
Așa că, în acestă zi de octombrie ce duce cu gândul la o vară indiană și într-un peisaj idilic de unde nu au lipsit oile, caprele, gâștele și chiar o pereche de ... lebede, m-am pus pe treabă.
La capătul leader-ului de 5X am legat un gândăcel din foam pe cârlig de #16 iar roșioarele nu s-au lăsat mult așteptate.
Distractiv, mai ales că de cele mai multe ori am pescuit la distanțe de peste 10 metri! 
Evident, nu au lipsit ratările, unele chiar spectaculoase! Dar ce mai contează când afară e cald și bine iar peștii sunt cooperanți!

















O altă ieșire reușită! Poate printre ultimele la muscă uscată din acest an ...
Mea culpa pentru lipsa minciogului dar la configurația malului ar fi fost, oricum, inutil!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!