duminică, 16 august 2015

Mittelgruppe - Grupa mijlocie

În perioada scursă de la precedenta ieșire pe ape de munte am depășit borna semicentenarului și ce cadou mai frumos decât o altă ieșire pe râul de munte ce adăpostește grădinița păstrăvilor?
Așa că, ieri, fără ezitare, mi-am încălecat "calul albastru" și am pornit la drum!
Apa mai mică, semn că și aici se manifestă seceta ce a lovit întreaga țară!


Am pornit la pescuit încrezător, cu toate că în cutia cu muște își făcuse loc cu o zi înainte o "găselniță" pe care am numit-o Flash wulff și pe care am legat-o la capăt de leader. Cine știe cât alții au legat această muscă, așa că nu-mi arog nici un drept de autor, dar vi-o prezint mai ales că pescuind cu ea pe parcursul întregii zile s-a dovedit atractivă pentru păstrăvi.

Flash Wulff #14: o muscă Wulff al cărui corp este realizat dintr-un fir de crystal flah, cerclat cu ața de montaj
Pe scurt, argumentat cu fotografii, iată ce s-a întâmplat, cu specificarea că dimensiunile păstrăvilor au fost ceva mai mari decât a celor din deplasarea anterioară:
- 9,30!



- 11,58!



- 12,19!



- 12,29!



- 12,38!


- 13,05!


Probabil că vă întrebați ce-am făcut în intervalele dintre capturi? Ei bine, în primul rând m-am bucurat de natura înconjurătoare și de liniștea dimprejur; am ratat, parcă cu prea mare nonșalanță, alți păstrăvi ce s-au ridicat la musca uscată, unii eliberându-de înainte de ședința foto; m-am distrat văzând cum păstrăviori de un deget se chinuiau să înhațe musca...
La un moment dat, spre sfârșitul partidei de muscărit, am stat preț de câteva minute pentru a urmări evoluția acrobatică a unui păstrăv mărișor care pur și simplu executa niște lumânări la peste 20-30 cm deasupra apei! Am lansat de nenumărate ori în speranța de al păcăli! M-a păcălit el pe mine! Poate e mai bine așa...
Fotografie de final și drumul de întoarcere!


Pe drum, mă gândesc dacă nu cumva, până la închiderea sezonului, voi mai ajunge anul acesta pe râu, doar urmează concediul!?
Un montaj de fotografii poate fi vizualizat și aici https://youtu.be/xO2Fb2kmGPY
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu