marți, 28 iulie 2015

Atelier - iulie 2015 - Invazia greierilor din foam!

După ce din motive obiective a trebuit să pun punct activității de confecționare a muștelor artificiale m-am reîntors de curând în fața menghinei și ușor-ușor am pus la punct o colecție de greieri, numai bună pentru pescuitul cleanului. 
Nu mică mi-a fost mirarea când aceștia au refuzat să poposească în cutie și au început să sără sprinteni prin casă, obligându-mă la măsuri extreme precum se văd în fotografie!

Invazia greierilor din foam!
Lăsând gluma deoparte, pentru cei interesați în a-și confecționa singuri această imitație iată mai jos "rețeta":

Greier din foam #12

Cârlig: 10-14 
Ață de montaj: neagră, 8/0
Cerci: quill de gâscă, negru
Abdomen: foam negru
Aripi: foam negru
Picioare: barbule din coadă de fazan negru, înnodate pentru a imita articulația picioarelor; se pot folosi și piciorușe din silicon negru, fine
Hackle: pană de cocoș negru, 1-2 ture

Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!

2 comentarii:

  1. Salut din nou Adi,

    Imi poti spune de unde as putea achizitiona un kit pentru confectionarea mustelor? O menghina am pe acasa, fulgi - slava Domnului ca se gasesc, dar de unde luam ata speciala si instrumente?

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Te salut! Îți recomand să treci în revistă lista existentă în postarea Recomandări, postare cu caracter permanent și în plus ți recomand cu căldură pe polonezi de la http://www.taimen.com/ și românii de la http://shop.dreamfish.ro/index.php?route=common/home și http://www.troutline.ro/. Succes în demersurile tale și fir întins!

    RăspundețiȘtergere