duminică, 7 iunie 2015

Pe plaiuri mehedințene

Aflând de întoarcerea acasă din îndepărtata Mare Britanie a mai tânărului meu prieten Alin, am plănuit încă din iarnă o ieșire împreună cu acesta pe unele râuri din nordul Mehedințului, acolo unde în urmă cu ceva ani am avut satisfacții legate de pescuitul păstrăvului la muscă artificială.
Ocazia de a transpune în practică această ieșire s-a ivit în minivacanța de Rusalii, când echipat corespunzător și cu necesarul de muște acoperit am plecat la drum, evident cu "calul albastru".
Fără alte detalii iată pe scurt ce s-a întâmplat:
Ziua 1
Dimineața devreme la drum și dacă tot mergi în depresiunea Isvernei este aproape obligatoriu să vizitezi Podul lui Dumnezeu și Peștera Podului!

Din spatele unei cafele, pe platoul din apropierea podului natural
"Craterul" format prin prăbușirea peșterii
Podul lui Dumnezeu, fenomen carstic unic în România, din acest unghi, din păcate, acoperit de vegetație
Gura de intrare în Peștera Podului
După reîntâlnirea și schimbul de amabilități cu Alin, cu proaspăta sa soție și cu părinții lui Alin, iată-ne la drum spre valea Cernei.
Pe Cerna, fiind zi liberă, lume multă, mulți pescari de ocazie, dar și control din partea reprezentantului Romsilva! Personal, am optat pentru pescuitul cu muște uscate chiar dacă apa era ceva cam mare și cam vijelioasă, în timp ce Alin a pescuit la spinning cu rotative de mici dimensiuni (nr. 0).

Start!

Nu după mult timp, Alin, a reușit să păcălească primul păstrăv!
În timp ce Alin și-a trecut în cont al doilea păstrăv, începusem să cred că nu voi avea șanse de a prinde un păstrăv când din spatele unui bolovan am reușit să păcălesc un "pistruiat" ceva mai răsărit! Din păcate, știu că sună pescărească, dar nu am reușit să-l fotografiez nici pe el, nici pe următorul deoarece s-au eliberat înainte de a-i fotografia! C&R 100%!


Schimb de muște!
O zi minunată pentru pescuit
Al doilea păstrăv, în mediul său,  fotografiat după auto-eliberare
Alin în acțiune
Locuri minunate, dar în ciuda tuturor eforturilor mele în afara unei ratări nu am mai avut alte atacuri la musca uscată! Alin și-a văzut conștiincios de treabă și la final de zi a avut cinci păstrăvi trecuți în cont! Spre cinstea lui i-a eliberat!



Pe înserat, răpuși de oboseală și căldură, am pus capăt partidei de pescuit, nu înainte de a panorama zona și de a ne face planuri de bătaie pentru viitor.


Posibile noi locuri de muscărit
Ziua a 2 a
În dimineața acestei zile, singur, Alin fiind prins în niște treburi ce țin de serviciu, m-am îndreptat plin de speranță pe valea Coșuștei, deși am fost avertizat de prefacerile datorate regularizării râului și de dispariția păstrăvului.
A trebuit să recunosc că, lucrurile s-au schimbat în rău, fiindu-mi greu să fotografiez o porțiune de râu fără gunoaie. În plus, porțiuni întregi, unde râul forma meandre de o frumusețe aparte și unde păstrăvul se simțea foarte bine, au fost regularizate transformându-se într-n canal cu apă scăzută!

În drum spre râu
Întâlnirea cu râul drag
De păstrăv nici vorbă! Mi-a rămas dar opțiunea fotografierii acestor locuri mirifice dar prea puțin prețuite...




Am abandonat cu părere de rău râul, nu înainte de a păcăli un clenuț, eliberat de urgență! Tristețe mare!



În după masa aceleași zile, ne-am deplasat pe valea Brebinei.
O ieșire pe un râu cu potențial natural ridicat, dar la fel de nerespectat și sărăcit în populația de păstrăv.
Alin a fost și de această dată mai norocos, reușind să păcălească doi păstrăvi dintre care unul curcubeu (probabil, provenit din păstrăvăriile din zonă). Personal, nu am reușit decât capturarea unui clenuț, pe care nu m-am mai sinchisit sa-l fotografiez...

Alin la prima reușită
Și eliberarea celei de a doua
A doua zi, sub semnul furtunilor iminente ce se anunțau, mi-am luat rămas bun de la gazdele mele și mi-am mutat cartierul general în sudul județului, la Drobeta Turnu-Severin. A fost o zi de odihnă.
Ziua a 3 a
Cu toate furtunile anunțate în zonă, mi-am făcut curaj și am plecat pe un rău aflat în apropierea municipiului sus menționat: Bahna. Peștele vizat, cleanul!
Ajuns în golful format de râu la vărsarea în Dunăre am avut surpriza ca în loc de apă să am parte de o mare întindere de ...nisip!



După câteva fotografii pe un afluent al Bahnei am trecut la pescuit, nu prea convins de reușită. Am optat pentru un Black zulu dry, #14, ce s-a dovedit foarte eficient!




Sub un soare arzător, clenii au venit unul după altul! M-au uimit dimensiunile lor destul de mari în comparație cu mărimea râului!
Ulterior am optat pentru o muscă Atomic ant, #14, aceasta dovedindu-se la fel de eficientă!


Furnica atomică și-a făcut datoria!

Am plecat cu bucurie în suflet după o zi încununată de succes.
Ziua a 4 a
Am plecat mult mai încrezător, știind că voi pescui într-un loc unde am fost anul trecut și unde am avut satisfacții: Mraconia.
Ajuns la fața locului nu mare mi-a fost mirarea când am văzut ce ravagii a făcut în calea ei viitura din septembrie 2014! Locurile erau de nerecunoscut: vegetație smulsă, mari cantități de pietriș depuse pe locul unde altădată erau tăuri, cursul schimbat...
Sincer, m-am apucat de muscărit cu inima strânsă neștiind ce mă așteaptă!
Aveam să mă înșel: am avut niște capturi de zile mari! Cleni la fel de mari și de frumoși ca pe Bega, dar într-o apă mult mai mică! Pentru comparație, mânerul de plută al lansetei are 18 cm! Musca folosită, un gândac negru: Race car betlee, #12! Foarte eficientă pe parcursul întregii zile de muscărit!


Primul clean dintr-un lung șir!



Final de zi ... și de expediție!
La fel ca-n ziua precedentă, m-am întors "la bază" cu zâmbetul pe chip, plin de bucurie în suflet!
Concluzii:
- m-am bucurat de revederea cu Alin și cu părinții săi, având ocazia să o cunosc și pe proaspăta soție a lui Alin;
- m-am bucurat de revederea frumuseților zonei și m-am întristat de lipsa de interes în ceea ce privește protejarea naturii, atât din partea localnicilor, cât și a instituțiilor abilitate;
- păstrăvul, deși se încăpățânează să existe în râurile din zonă, este în pericol de dispariție;
- merită să încerci: surprize mari pot veni și din partea unor râuri mici;
- muște precum Wulff, în cazul păstrăvului și Black zulu, Atomic ant și Race car betlee, în cazul cleanului și-au dovedit încă o dată eficiența.
O variantă a expediției sub formă unui montaj la adresa https://youtu.be/nibRTG9iVKE
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!

2 comentarii:

  1. Foarte frumos ați transpus realitatea zonei, va așteptăm cu mare drag să vă reantoarceti! Si noi,
    și peștii! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc de invitație! Am să-i dau curs cât de curând posibil!

      Ștergere