luni, 6 august 2012

Lanseta

Odată ajunși într-un magazin de specialitate, puși în fața alegerii lansetei de muscărit, ne confruntăm cu greutatea acestui demers cu atât mai mult cu cât de multe ori comercianții nu ne pot ajuta cu nimic! Ar fi bine să ne facem temele și să ținem cont de următoarele aspecte atunci când suntem în fața rastelului cu lansete:
- lanseta nu este altceva decât o extensie a brațului având drept scop lansarea liniei (șnurului) și implicit a muștelor artificiale destinate pescuitului;
- lanseta destinată fly fishing-ului este una specială, având mandrina de prindere a mulinetei la bază, sub mânerul de susținere (în general din plută), excepție fac lansetele destinate pescuitului cu două mâini, la care sub mandrina mulinetei mai există un mâner de susținere;
- există lansete de muscărit destinate lansărilor cu o mână (single hand) și cu două mâini (double hand);
Chiar dacă lansetele din fibră de carbon, datorită calităților excepționale, dețin supremația pe piața de profil marii producători fabrică pe mai departe lansete din fibră de sticlă și din bambus hexagonal (adevărate bijuterii cu prețuri pe măsură!).
Există lansete dintr-o bucată (un singur tronson), dar în general se comercializează lansete din 2, 3 și 4 tronsoane.
În alegerea lansetei vom ține cont de următoarele caracteristici: lungime, clasă (greutatea firului folosit) și acțiune. Ele se regăsesc sub forma unor coduri pe primul tronson al lansetei în imediata apropiere a mânerului. Exemplu: o lansetă inscripționată 9' #5 Fast ne spune că: lungimea este de 9 picioare (1 picior = 30,48 cm), 9 x 30,48 cm = 2,74 m, clasa 5 (vom utiliza obligatoriu fir de clasa 5) și acțiune rapidă (fast).
Inscripționarea lansetelor de fly fishing

Lungimea (cifră ') este exprimată, în general, în picioare (1 picior=30,48 cm), fiind variabilă. În general, se comercializează lansete de la 6 la 15 picioare (feet, ft). Lansetele scurte sunt destinate pescuitului pe râuri înguste, pe când cele lungi sunt destinate pescuitului pe râurile late și lacuri. 
Clasa AFTMA (#, cifră) (American Fishing Tackle Manufactures Association) este un cod ce exprimă greutatea firului folosit (greutatea primilor 10 yarzi (9,14 m)) și având strânsă legătură cu mărimea muștelor ce urmează a fi lansate. Orientativ un tabel ce cuprinde clasa lansetelor și mărimea muștelor (cârligelor) ce pot fi lansate:
#3     12-28
#4     10-26
#5      8-24
#6      6-20
#7      4-16
#8   1/0-12
#9    2/0-10
#10    3/0-8
#11    4/0-6
#12     6/0-4
E de la sine înțeles că, lansetele de clasă mică sunt destinate pescuitului de finețe, la pești de talie mică spre medie, viceversa fiind valabilă în cazul lansetelor de clasă mare.
Exemplu: dacă doresc să pescuiesc preponderent cu muște artificiale legate pe cârlige cuprinse între mărimea 8 și 24 voi alege o lansetă, o mulinetă și o linie (șnur) #5.
În ultima vreme, pe piața de profil, au apărut lansete inscripționate cu coduri de trecere (ex. #4-5, #5/6, etc.) sugerând că pot fi folosite pentru lansarea liniilor atât de clasă 4, cât și de clasă 5. Personal nu recomand achiziționarea unor astfel de lansete.
Acțiunea este o caracteristică ce nu trebuie neglijată, mai ales în cazul începătorilor, aceasta fiind caracterizată pe de o parte de tempoul de lansare, modul de comportare în momentul lansării șnurului (așa numitul rod tempo)  și comportamentul lansetei în timpul drill-ului (așa numitul rod curve) . În funcție de tipul acțiunii, lanseta se va comporta diferit fie în timpul lansării (tempo), fie în timpul drill-ului.
D.p.d.v. al tempoului de lansare lansetele se clasifică în lente (slow), moderate (medium), moderat-rapide (medium-fast), rapide (fast) și foarte rapide (ultra-fast); d.p.d.v. al comportamentului în timpul drill-ului lansetele se clasică în parabolice (lanseta reacționează pe toată lungimea ei 1/1), progresive (lanseta reacționează doar cu jumătatea sa superioară 1/2) și de vârf (lanseta reacționează doar cu vârful său 1/3).
Iată câteva detalii privind acțiunea lansetelor:
- lansetele cu acțiune rapidă (fast action), la care lucrează doar vârful (tip), sunt puternice, răspunzând bine la încărcare, generează viteză mare firului de muscărit și bucle strânse chiar în condiții de vânt; sunt destinate lansărilor la distanță mare; necesită o foarte bună tehnică a lansării (casting), ce face sa fie ceva mai greu de utilizat de către începători;
- lansetele cu acțiune moderat-rapidă (moderate - fast action), sunt lansete flexibile dar cu caracteristicile lansetelor rapide astfel că îmbină versatilitatea cu performanța, putând fi folosite atât la pescuitul cu nimfe (nymphing), cât și cu muște uscate (dry fly).
- lansetele cu acțiune moderată (moderate action), la care lucrează jumătatea superioară (mid-flex), sunt destul de versatile, fiind mai iertătoare în cazul lansărilor de debut ale începătorilor, datorită unui control mai bun asupra firului de muscărit; sunt destinate pescuitului de finețe la distanțe scurte spre medii;
- lansetele cu acțiune lentă (slow action), la care lucrează întreaga lansetă, sunt foarte flexibile, lansează mai ușor la distanțe scurte, răspunzând bine la un tempo relaxat (un tempo rapid sau puternic duce la supraîncărcarea lansetei rezultând o slabă lansare a muștelor); oferă un control superior al firului de muscărit; absorb bine șocurile din timpul drill-ului astfel că se poate pescui cu tippete cu diametre mici; nu sunt recomandate în condiții de vânt;
În cazul în care nu există informații despre acțiunea lansetei o modalitate simplă de a o depista este aceea ca ținând lanseta de mâner s-o sprijinim de podea și în funcție de linia de curbură și de cele scrise mai sus vom determina tipul acțiunii.
De reținut faptul că, pe lângă lansetele cu uz general (all-round) au apărut lansete specializate: pentru muște uscate, pentru nimfărit (nymphing), etc.
Se vor evita pe cât posibil finisajele (culoare, matisaj, lac) stridente, strălucitoare, care pot speria peștii în timpul lansării. Se va achiziționa o lansetă având culoare apropiată de cele din natură (de pe marginea apelor), cât mai mată.
Prețul poate fi un factor limitativ, de aceea este bine de știut că se pot achiziționa lansete de muscărit de la câteva zeci de euro până la câteva mii de euro. Dacă dispuneți de o sumă de bani suficientă și doriți achiziționarea unei lansete diferită de oferta pieței interne vă puteți orienta către una din următoarele firme producătoare: Sage, Scott, Orvis, Hardy, Grey's, G. Loomis, Thomas & Thomas, Winston, Cabela's, Temple Fork, Redington, Albright.
Concluzionând, din punctul meu de vedere, în condițiile din România pentru pescuitul peștilor de talie mică-medie (păstrăv, clean, roșioară, văduviță, etc.) o lansetă de 8 picioare (2,4 m) sau 9 picioare (2,7 m), clasa #4 - #6, cu acțiune moderată sau moderat-rapidă, vă va satisface pretențiile de început. Pe plan mondial lansetele de clasă #5 sunt considerate universale, dar pe acolo și peștii sunt mai mari...Dacă doriți să pescuiți pești de talie mare (știucă, șalău, avat, somn) este recomandată o lansetă de 9 picioare, clasa #7 - #9, capabilă să lanseze streamere mari și să rezistă la drill.
Îngrijirea lansetei de muscărit 
Dintr-o minimă experiență personală vă împărtășesc și d-voastră câteva sfaturi pentru prelungirea duratei de folosință a lansetelor de muscărit:
- ținând cont de faptul că, lansetele de muscărit nu sunt chiar ieftine și în marea lor majoritate sunt confecționate din fibră de carbon, va trebui să avem grijă ca fie la utilizare, fie la transport să nu lovim lanseta întrucât există riscul de a se rupe, materialul fiind casant; pentru evitarea acestei situații este bine, ca-n cazul în care lanseta de muscărit nu vine însoțită cu un tub de protecție, fie să vă procurați unul, fie ca printr-o lucrare de bricolaj să vă confecționați unul dintr-o țeavă PVC din cele folosite la instalațiile sanitare;
- după fiecare ieșire la pescuit este bine ca lanseta să fie curățată cu ajutorul unei cârpe moi, înmuiată în apă călduță la care s-a adăugat puțin săpun ușor, insistându-se asupra mandrinei de prindere a mulinetei, mânerului de plută și inelelor; la final se va șterge cu o cârpă moale, uscată și se va aștepta uscarea mânerului de plută; evitați folosirea substanțelor (de tipul solvenților) ce pot duce la deteriorarea sau mătuirea lacului cu care sunt tratate lansetele;
- nu lăsați lanseta de muscărit sprijinită în dreptul ușilor sau portbagajului mașinii, deoarece din închiderea accidentală a acestora, poate surveni distrugerea iremediabilă a acesteia.
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!
                                                                                            

5 comentarii:

  1. un blog foarte detaliat mai ales pt un incepator.
    sper sa fie acualizat cat mai des si sa ajute pe cat mai multa lume.
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut as vrea sa-mi cumpar articole de fly pentru stiuca intre 1kg si 5-6kg clasa #8 sau #9? As vrea sa imi recomandati un site un magazin care sa livreze in romania sa aiba produse de calitate la un pret rezonabil... maxim 10-12 milioane pentru tot tacamul(lanseta, mulineta, snur, leader, backing, etc)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îi recomand cu toată căldura pe cei de la Taimen (Polonia), http://www.taimen.com/. Ofertă variată și seriozitate! Succes!

      Ștergere
  3. buna seara unde gasesc si eu o lanseta telescopica fly?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vă pot recomanda nimic, cu toate că, cu ceva timp în urmă, am văzut o astfel de lansetă într-un magazin cu articole de pescuit. Dar întrebarea mea este de ce telescopică, atunci când există o gamă variată de lansete din 3 și 4 secțiuni, care permit un transport mai mult decât decent și evident sunt superioare d.p.d.v. calitativ?

      Ștergere