vineri, 20 iulie 2012

Cândva, pe aici, trecea un râu...

Este titlul unui film regizat de Robert Redford, apărut în anul 1992 și avându-i  în distribuție pe Brad Pitt, Craig Sheffer și Tom Skerrit. Un film pe care personal îl recomand cu căldură tuturor acelora care îndrăgesc și practică fly fishing-ul.
Poate că vă întrebați ce legătură are filmul cu acest blog? Ei bine, titlul acestui film se potrivește foarte bine cu situația mai multor râuri de munte din România și în mod special cu situația râului de munte pe care m-am lansat cu mulți ani în fly fishing (muscărit).
Râul despre care scriu, este un râu de munte cu o lungime de aproximativ 20 km, afluent dreapta al râului Cerna. Nu este un râu tipic de muscărit, nici nu știu dacă poți face lansări mai lungi de 10 m și asta numai în anumite locuri, metoda ideală de pescuit fiind cea cu nimfe. Ceea cel face deosebit este zona pe care o străbate acest râu: cea mai bătrână pădure de foioase din Europa (estimată la circa 400 de ani), existența unor specii de plante cu caracter submediteranean, cascade (Cascadele Mari, Cascadele Mici), stânci impunătoare, locuri încărcate de legendă...


Din păcate pe acest râu, în numele progresului, s-au început ample lucrări de prefacere și de captare a apelor pentru construcția unei așa-zise microhidrocentrale cu o putere de 2,8 MW, racord la 20 kV încă din 2007 (investitor: ALPHA Construct Sistem S.A., emitent: ENEL Distribuție Banat)
Pentru aceasta, mica potecă ce șerpuia, suind, printre fagi seculari, presărați ici-colo cu cireși și castani sălbatici, a fost înlocuită de un drum de acces deschis cu excavatorul și buldozerul! Materialul lemnos și bolovani rezultați au căzut direct în albia râului obturând-o! 

Tăierea de material lemnos
În același mod, sub acțiunea dinamitărilor, au dispărut Cascadele Mari, succesiune de monoliți impresionanți printre care apa cădea de la înălțimi de 2-3 m și la baza cărora existau tăuri în care sălășuiau păstrăvi mai mari de 20 cm și peste 0,25 kg.!

Cascadele Mari - acum!
Dacă altădată păstrăvii se simțeau ca la ei acasă, fiind prezenți pe întreaga lungime a râului, acum în urma acțiunii sus-amintite, coroborat cu anii secetoși și acțiunile barbare ale localnicilor care au otrăvit constant apele râului, au făcut ca străbătând o mare porțiune din râu să nu pot vedea nici măcar un păstrăv...Am rămas doar cu amintirile și părerile de rău! Poiana cu priboi, Fântâna lui Dragu, Tăul Mare, Tăul Verde, Ariciul lui Mili se vor pierde în negura istoriei, neștiute fiind de generațiile viitoare...


Zona sălbatică, neatinsă
Finul Mitică în acțiune!
Zona sălbatică, neatinsă
La întoarcere m-a încălzit doar prezența unui bursuc, dar care, din păcate, nu s-a lăsat fotografiat!
Între timp lucrările la microhidrocentrală au fost sistate din lipsă de bani, dar după părerea mea răul este deja făcut...
Probabil că, în scurt timp, vom putea spune: cândva, pe aici, trecea un râu...
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!
                                                                                                         
@ady_fly

P.S. Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu aceste locuri minunate accesați postarea După 20 de ani sau Cândva, pe aici. trecea un râu (II) (click)

2 comentarii:

  1. nu e singurul loc unde se intampla toata treaba cu "microhidrocentralele" :) in general peunde trec oameni e mai rau ca si cum ar trece lacustele ... cat de curand unele lucruri/locuri le vom vedea doar in poze

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu că nu este un caz izolat! Eu doar am descris situația unui râu din zona mea de acțiune și care pe deasupra îmi este foarte drag!

    RăspundețiȘtergere