sâmbătă, 9 iunie 2012

Două râuri, trei nimfe

Încă de acum aproape un an, mi-am propus ca împreună cu amicul Marian să ajung pe două râuri de munte din Clisura Dunării. Oportunitatea s-a dovedit a fi mini vacanța de Rusalii, între două fronturi atmosferice de ploaie.
Pentru acestă expediție am "resuscitat" o bătrână Dacia 1320 din anul 1988, mașină care s-a dovedit foarte utilă și rezistentă în ciuda vârstei, dar care datorită neatenției noastre ne-a dat mari bătăi de cap.
Plecați la drum aveam să ne confruntăm cu primele "simptome" ale neatenției noastre, fapt ce ne-a costat vreo două ore pe marginea drumului, nervi și numeroase telefoane date mecanicilor. În final, spiritul de învingători a izbândit dar nici marșarier nu mai aveam!
Sosiți în zona de acțiune ne-am întâlnit cu vechea nostră gazdă nea Bojin după care am trecut la procurarea licențelor de pescuit, la completarea proviziilor și chiar la vizualizarea unuia dintre râuri. În atmosferă plutea nerăbdarea! Ca fapt divers, seara la un pahar de vorbă nea Bojin îmi aduce la cunoștință faptul că, muștele artificiale primite cadou în urmă cu un an s-au dovedit deosebit de eficiente la pescuitul guvidului și a altor specii de pești de talie mică. Fără cuvinte!
În dimineața primei zile de pescuit, ne-am pornit dis de dimineață spre râul cel mare, nevoiți fiind să parcurgem mai bine de 20 km de drum forestier puternic deteriorat de ploile din ultima vreme. Bătrâna Dacia, așa cum am mai spus-o, s-a dovedit deosebit de rezistentă și utilă!
Ajunși pe malul râului aveam să fim dezamăgiți deoarece deși cu o seară înainte apele erau relativ limpezi, acum erau tulburi și relativ crescute, semn că în amonte plouase peste noapte.
Echipați corespunzător, am pornit la pescuit! Exclusiv cu nimfe, starea râului nepermițând abordarea altui stil de pescuit.
Personal am optat pentru o imitație de corobete lestată cu bilă de tungsten neagră, iar pe săltătoare o coadă de fazan! Marian a ales aceleași nimfe cu deosebirea că, corobetele era lestat cu bilă de alamă aurie.

Corobete 1
Pheasant tail 1

Corobete
Pheasant tail 2










Start!
Am pescuit pe mai mulți kilometri de râu. Peste tot erau vizibile urmele recentei viituri, datorată ploilor abundente din ultima vreme, lucru ce a făcut ca multe locuri bune de pescuit să fi dispărut! Prezentările și capturile au fost puține, corobeții lestați cu bilă aurie și cozile de fazan dovedindu-se eficiente!



Corobetele a dat lovitura
Ne-am bucurat din plin de frumusețea naturii înconjurătoare și ne-am făcut noi "prieteni" din lumea necuvântătoarelor!

 
 

Marian, pe vechiul amplasament al mocăniței
 

La revedere! Prima zi de pescuit s-a terminat!
A doua zi, prima întâlnire cu cel de al doilea râu din zonă vizat. Râu tipic zonei: diferență de nivel evidentă cu alternanță între porțiunile cu repeșuguri și cele cu praguri, chiar cascade pe alocuri! 
Surpriză: apa râului limpede! Această întâlnire avea să fie o adevărată încântare!

 
Marian și preparativele de început
Nea Bojin - Omul locului, ghidul nostru
De acestă dată am apelat la o nimfă "ureche de iepure" lestată cu bilă de tungsten neagră și o coadă de fazan.

Ureche de iepure
Cei trei magnifici

Prezentări dese, păstrăvi de dimensiuni mici spre medii, lucru ce a confirmat spusele pădurarului cum că râul a fost populat cu puiet anul trecut. Că s-a apelat la populare s-a demonstrat și atunci când amicul Marian a prins un frumos exemplar de păstrăv fântânel!

 

Fântânelul lui Marian

Am pescuit în amonte, din întinsură în întinsură, din repeșug în repeșug, din tău în tău! Timpul a trecut fără să ne dăm seama! Am uitat de grijile și nevoile cotidiene! Deveni-se ca un drog!
Partea din amonte a râului, o parte mai domoală, avea să ne rezerve surpriza unor capturi mai răsărite, cu un colorit mai închis și mai intens, dar și întâlnirea cu un personaj nedorit pe apele noastre, cu precădere pe cele de munte: BRACONIERUL! De acestă dată el a luat înfățișarea unui om în vârstă care nu se sfia să dea la râmă și să se laude cu cei 15 păstrăvi capturați! Fără cuvinte, cu atât mai mult cu cât noi am adoptat și vom adopta pescuitul păstrăvului exclusiv cu muște artificiale și eliberarea lui cât mai repede cu putință și în bune condițiuni...100% C & R!

Un indigen mai "răsărit"
N-au lipsit nici de această dată peisajele de vis și amicii necuvântători!


Salamandră
Stonefly


Am încheiat ziua extrem de mulțumiți, chiar dacă eram obosiți și plouați (o aversă și-a cam făcut de cap vreo jumătate de oră).
Ne-am luat rămas bun de la cele două râuri, cu speranța revenirii cât mai curând posibil și cu bucuria că, în ciuda tuturor vicisitudinilor populația de păstrăv se încăpățânează să existe.

Bătrâna Dacie, așteptându-ne cuminte la capăt de drum și de zi!
La întoarcerea acasă nu am fost lipsiți de emoții: am rămas și fără treapta a treia a cutiei de viteze! Dar am ajuns cu bine...
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!
                                                                                                        @ady_fly

4 comentarii:

  1. Interesante povestile tale si tot o data si frumase.
    Apreciez fotografiile de calitate !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru aprecieri! Ele mă obligă la mai mult!
    Te mai aştept pe blog!

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta inseamna aventura :)) am avut si eu ocazia de a improviza cu o dacia combi a parintilor , ce mai, este masina aventurierului , ramai surprins cu riul ramul si mai ales gardul din sirma pot deveni piese functionale ale minunatei masinarii .Din aceasta cauza prefer sa merg cu trenul :))

    RăspundețiȘtergere